În această postare pe blog, voi examina avantajele și dezavantajele designului genetic al copiilor, voi explora diverse perspective asupra problemei și voi discuta implicațiile sale, concentrându-mă pe propriile mele opinii.
Perspective asupra designului genetic
Părinții s-au străduit întotdeauna să-și facă copiii mai excepționali. Nu numai că centrele de meditații pentru materii academice precum matematica, științele și limba engleză prosperă, dar un număr tot mai mare de părinți își înscriu copiii și în programe de artă și sport - cum ar fi sport, artă și muzică - de la o vârstă fragedă. Recent, odată cu creșterea utilizării rețelelor de socializare, tot mai mulți părinți coafează meticulos părul și hainele copiilor lor mici și distribuie fotografii cu ei. Pe lângă aceste diverse eforturi, se încearcă și o abordare ușor diferită. Mai exact, aceasta implică modificarea genetică a copiilor pentru a-i înzestra cu abilități excepționale de la naștere. Pe scurt, se conturează o mișcare de „proiectare” a copiilor.
Să examinăm cartea lui Michael Sandel pe această temă. Sandel susține că ingineria genetică a copiilor nu este semnificativ diferită de „eugenie” - o practică implementată în trecut, dar abolită din cauza diverselor probleme - și, prin urmare, ingineria genetică nu ar trebui permisă. Eugenia se referă la politicile implementate cu scopul de a îmbunătăți fondul genetic al speciei umane, care au recurs chiar și la metode inumane, cum ar fi sterilizarea forțată. Mai mult, Sandel compară îmbunătățirea genetică cu îmbunătățirea abilităților unui copil prin educație și instruire, explicând că, deși susținătorii îmbunătățirii văd puține diferențe între cele două abordări, criticii le consideră probleme complet distincte. Având în vedere realitatea excesiv de presiune a educației de astăzi, cele două abordări pot părea oarecum similare. Cu toate acestea, el susține că existența unor astfel de asemănări nu justifică îmbunătățirea genetică; mai degrabă, ar trebui să criticăm metodele educaționale excesive în sine. Deși este adevărat că aceste probleme există, cred că Sandel a criticat proiectarea genetică concentrându-se exclusiv pe exemple de părinți excesiv de extremi, fără a lua în considerare suficient beneficiile potențiale ale proiectării propriilor copii. Am o poziție ușor diferită de cea a lui Sandel. Cred că dacă am putea manipula genele unui copil, beneficiile ar depăși dezavantajele.
Beneficiile designului genetic
În primul rând, există aspectul pozitiv al posibilității de a trata persoanele cu boli genetice sau tulburări congenitale la nivel genetic, reducând astfel greutățile din viața lor. În plus, există avantajul de a putea ajuta în avans persoanele care s-ar putea confrunta cu dificultăți semnificative mai târziu în viață. Sandel recunoaște, de asemenea, că linia dintre terapie și îmbunătățire este neclară, argumentând în același timp că terapia poate fi încurajată. Cu toate acestea, rămâne neclar cum anume am trasa această linie neclară sau dacă tehnologia, odată avansată, poate fi cu adevărat utilizată exclusiv în scopuri terapeutice. În cartea sa, Sandel susține că, chiar dacă linia dintre terapie și îmbunătățire este neclară, cele două trebuie distinse; totuși, el nu oferă un răspuns clar cu privire la modul de stabilire a acestui criteriu. Cred că este practic imposibil să se facă o distincție clară între cele două. În realitate, există mulți oameni care se confruntă cu dificultăți semnificative în viață, chiar dacă afecțiunile lor nu sunt clasificate medical drept „boli”. Nu este de dorit să închidem ochii la posibilitatea de a-i ajuta.
Un alt avantaj este că poate deschide noi posibilități pentru copiii care sunt frustrați pentru că nu își pot realiza visele din cauza diferențelor de talent înnăscut. În trecut, convingerea că succesul poate fi atins doar prin efort era larg răspândită; cu toate acestea, diverse studii au raportat în mod constant că talentul înnăscut joacă, de asemenea, un rol semnificativ în realizare. Cu alte cuvinte, deși efortul este extrem de important, caracteristicile înnăscute ale unui individ sunt, de asemenea, un factor care nu poate fi ignorat cu ușurință. Prin inginerie genetică, atunci când un copil descoperă ce vrea să facă, îi putem oferi o bază mai bună pentru a-și urma visele.
Există, de asemenea, critici conform cărora, dacă ingineria genetică este utilizată pentru a îmbunătăți talentele înnăscute ale unui copil în acest fel, concurența va deveni și mai intensă. Cu toate acestea, cred că motivul fundamental pentru o concurență inutilă nu este faptul că toată lumea este excepțională, ci mai degrabă că indivizii excepționali sunt prea concentrați în anumite domenii. Astăzi, în loc să reflecteze asupra a ceea ce vor cu adevărat să facă sau în ce domeniu doresc să fie recunoscuți, mulți oameni își aleg carierele prioritizând factorii externi, cum ar fi statutul social sau recompensele economice.
Prin urmare, talentele nu sunt distribuite uniform în diverse domenii, iar oamenii tind să se concentreze doar pe câteva domenii specifice. Acest fenomen nu va fi ușor de rezolvat decât dacă se schimbă climatul social care favorizează excesiv anumite domenii. Dimpotrivă, cred că acest fenomen ar putea fi atenuat dacă persoanele care anterior nu se puteau aventura în alte domenii din cauza limitărilor talentelor lor înnăscute ar putea intra în domenii noi.
Acum câțiva ani, când rata ridicată de sinucidere la KAIST a fost ridicată ca o problemă socială, a existat controversă cu privire la faptul dacă studenții de la universități prestigioase - unde se adună studenți remarcabili - duc cu adevărat vieți fericite. Există, de asemenea, îngrijorări că „proiectarea” copiilor ar putea extinde această problemă dincolo de câteva universități de elită, la societate în ansamblu. Prin urmare, criticii susțin că beneficiul menționat anterior al „darii de aripi viselor unui copil” ar putea sfârși prin a zdrobi chiar aceste vise. Cu toate acestea, rata ridicată de sinucidere nu a fost specifică KAIST, ci o problemă comună mai multor universități prestigioase, iar eforturile sunt în curs de desfășurare pentru a îmbunătăți treptat situația prin măsuri precum creșterea gradului de conștientizare a studenților și extinderea sprijinului pentru sănătatea mintală. În cele din urmă, cred că, chiar și într-un mediu în care toată lumea este excepțional de talentată, indivizii pot duce vieți fericite atâta timp cât sunt susținuți de valorile lor personale și de sistemele de sprijin social.
Cum ar trebui utilizată ingineria genetică?
Știința și tehnologia în sine sunt întotdeauna neutre din punct de vedere al valorilor. Problema constă în modul în care oamenii utilizează această tehnologie. Cartea lui Sandel critică în primul rând stilurile parentale excesiv de presiune, cum ar fi cazurile în care părinții solicită în mod deliberat un diagnostic al unei dizabilități de învățare sau administrează medicamente în scopuri non-medicale - chiar și atunci când copilul lor nu are ADHD - pentru a spori concentrarea. Cred că aceste exemple sunt denaturate către cazuri excesiv de extreme. Majoritatea părinților își pot identifica dorința ca copiii lor să aibă talente puțin mai bune și să ducă o viață puțin mai confortabilă. Desigur, recunosc că există o problemă cu părinții care își controlează excesiv copiii în acest proces. Cu toate acestea, nu cred că ar trebui să privim necondiționat tehnologia în sine - care poate fi folosită în alte scopuri bune - într-o lumină negativă, pur și simplu pentru că există posibilitatea ca unele persoane cu idei greșite să utilizeze tehnologia ingineriei genetice într-un mod negativ. Chiar și privind starea actuală a educației, faptul că unii părinți insistă asupra metodelor educaționale excesive nu înseamnă că astfel de metode sunt acceptate social ca fiind corecte. Dimpotrivă, se pun în aplicare diverse sisteme și reglementări pentru a aborda și rezolva continuu aceste probleme. Și proiectarea ingineriei genetice poate începe pe baza unor principii fundamentale și a unor norme sociale și poate evolua într-o direcție care rezolvă problemele și aduce îmbunătățiri. Apariția unor cazuri extreme nu este atât o problemă legată de tehnologia în sine, cât o problemă practic imposibil de evitat în societatea umană, iar toți membrii societății trebuie să colaboreze pentru a găsi soluții.
Există cu siguranță posibilitatea ca designul genetic al copiilor să ducă la rezultate negative atunci când este pus în aplicare de niște părinți prea zeloși. Cu toate acestea, mă aștept ca impactul pozitiv - ajutând copiii să își realizeze visele - să depășească orice consecințe negative. Într-o societate în care mulți oameni locuiesc împreună, este imposibil să eviți complet competiția. Ceea ce contează este alegerea - făcută atât de indivizi, cât și de societate - dacă vom îmbrățișa această competiție într-un mod sănătos și vom utiliza în mod corespunzător îmbunătățirea genetică sau dacă vom deveni excesiv de obsedați de competiție și o vom folosi într-un mod negativ. Educația este, de asemenea, uneori folosită ca mijloc de a satisface ambiții inutile, dar, pe de altă parte, joacă un rol pozitiv în îmbunătățirea abilităților elevilor. Practica părinților care își modifică genetic copiii nu este mult diferită de aceasta. Deși o reglementare adecvată poate fi necesară pentru unele cazuri negative, cred că trebuie să evaluăm posibilitățile pozitive alături de tehnologie, mai degrabă decât să o privim doar într-o lumină negativă.
